Biserica noastră a dedicat anul 2009 aducerii aminte şi cinstirii prin slujbe a Sfinţilor Capadocieni. Unul dintre aceşti sfinţi este şi Sfântul Arsenie Capadocianul, cel mai recent sfânt capadocian. Rândurile ce urmează sunt scrise în cinstea acestui sfânt al  secolulului XX. Ele mărturisec respectul şi dragostea noastră faţă de Sfântul Arsenie. Toate informaţiile pe care le avem despre el le datorăm, unui alt sfânt necanonizat încă al secolului nostru, Cuviosului Paisie Aghioritul. El este cel care a străbătut întreaga Grecie, unde se aflau farasioţi, care l-au văzut şi auzit pe Sfântul Arsenie  şi a strâns laolaltă toate mărturiile lor. Chiar mai mult a mers şi în Turcia în Cezareea Capadocieni pentru a vedea locurile natale şi a strânge informaţii.

Din datele pe care le avem, ştim că  patria Sfântului Arsenie este FARASA (sau VARASIO). Cele 6 sate creştine  ale acestui ţinut se găseau la circa 200 km de Capadocia şi era o picătură creştină într-o mare musulmană.

Timpurile în care a trăit Sfântul Arsenie au fost foarte grele pentru creştini: erau prigoniţi pentru credinţa ortodoxă, erau izolaţi de ceilalţi creştini, vieţile  lor erau puse în pericol, femeile erau luate  şi umilite în haremurile turceşti, bărbaţii ucişi şi copii luaţi şi despărţiti de famiiile lor. Toate acestea nu erau înfăptuite de autorităţile turceşti, ci cu acordul tacit al lor de teţi (turcii răzvrătiţi). Dar cu toate acestea, farasioţii erau renumiţi pentru credinţa şi dragostea lor de a rămîne oameni curaţi. O dată un grup de turci urmăreau un grup de femei pentru a le prinde , ele au preferat să se arunce în râu  decât să renunţe la credinţă şi curăţenia lor trupească.

Dragostea lor pentru credinţa ortodoxă s-a materializat prin cele 50 de biserici care se aflau în Farasa, multe dintre ele foste mânăstiri. Biserica centrală era închinată Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona care au pătimit pe la jumătatea sec.IV.

2. Viaţa

În satul Kefalohori, din ţinutul Farasa, la anul 1840, locuia familia învăţătorului Elefterie cu soţia sa Varvara, cărora milostivul Dumnezeu le-a dăruit  doi băieţi copii: Vlasie şi Teodor (cel care va deveni Sfantul Arsenie). Copii s-au bucurat de dragostea  şi grija părinţilor lor puţin timp, fiindcă au rămas orfani, mai întâi de de tată şi apoi de mamă. de ambii părinţi. Apoi au trecut sub îngrijirea mătuşi lor din Farasa.  După ce a mai crescut un pic,mătuşa sa îl trimite pe Teodor la Nigdi la o mătuşă de a tatălui său care era învăţătoare şi datorită căreia Teodor va îmbrăţişa şi el cariera de învăţător. Această mătuşă împreună cu alte rude din Smirna îl vor ajuta să  continue studiile în acest oraş, unde a învăţat limba armeană, turcă şi puţină franceză.  În timpul vacanţelor venea acasă şi în loc să se odihnească îi învăţa pe copii carte în casa părintească.

După terminarea studiilor, intră în mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din oraşul Flaviana (15 km de Cezareea), unde la  26 ani este  călugărit cu numele de Arsenie şi hirotonit ierodiacon. Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său Vlasie spre ogorul părinţilor, a căzut în apă şi era să se înnece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă şi l-a pus pe calul său şi l-a scos afară.

La 30 de ani este hirotonit ieromonah şi este făcut arhimandrit de mitropolitul Paisie al II-lea. De la acesta a primit drept ascultare să meargă în satul natal şi să păstorească creştinii ortodocşi de acolo. Dar mai înainte de a pleca spre satul natal, face o călătorie la Locurile Sfinte pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu dar şi pentru a se întări şi mai mult în credinţă. De aceea a fost numit de compatrioţii săi şi Hagi-efendi. Reîntorcându-se acasă începe activitatea învăţătorească.

Astfel a amenajat o sală unde copii se strângeau şi învăţau carte. În  loc de bănci a pus piei de oi sau de capră pe care copii îngenuncheau şi urmăreau lecţiile şi turcii nu se iritau fiindcă credeau că se roagă. Alteori îi ducea în Biserica Maicii Domnului care devenise şi ea un fel de şcoală ascunsă. Nu se mărgina să-i înveţe să scrie şi să citească, ci mergea mai departe învăţându-i şi cum să se roage. Îi îndemna să se roage tot timpul prin rugăciunea inimii: ”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă” sau îi învăţa când greşeau să spună această rugăciune:”Am greşit Dumnezeul meu”.

El nu s-a îngrijit  doar de copii ci şi de tineri şi cei în vârstă. Bunăoară  îi strângea pe oameni în casa lui şi le povestea fie din Evanglie, fie din Vechiul Testament, fie despre sfântul zilei. Cei care îl ascultau la rândul lor  repovesteau acasă şi astfel toţi se îmbogăţeau duhovniceşte. Nu trebuie uitat faptul că la slujbe citea Sfânta Evanghelie în greacă, farasiotă şi în turcă ca întregul popor să poată înţelege Cuvântul lui Dumnezeu.

Alături de activitatea învăţătorească, Sfântul Arsenie a avut şi o bogată misionar-filantropică. Făcea colecte în satele apropiate şi în oraşe  cu scopul de a-i ţine uniţi în credinţă şi ţine trează apartenenţa lor grecească. Din aceste motive când boteza punea nume otodoxe şi greceşti: Elefterie(om liber), sau Elefteria (libertate), Sotir (mântuire), Sotiria, sau nume biblice (Moise,Solomon, Eva). Dar mai trebuie amintit şi un al treilea motiv pentru care Sfântul Arsenie proceda aşa: nu dădea nume de sfinţi pentru a-i feri pe creştini de drăstrăbălările care ar fi avut loc la zilele onomastice.

A fost apărător al credinţei ortodoxe împotriva propagandei protestante.Odată a venit în Farasa un pasto protestant care dorea să se cazeze la  singura familie protestantă din ţinut, la familia  Koupsi. Cuviosul Arsenie i-a spus să plece fiindcă  deja au un protestant şi nu-i mai trebuie alt protestant in sat. Apoi a spus în Biserică: Cine va spune bună ziua lui Koupsi să ştiţi că va rămne neputrezit. Atunci nimeni nu a vorbit cu Koupsi. Acesta văzând aceasta  a revenit la credinţa ortodoxă.

Sfântul Arsenie nu a fost doar un iubitor de Dumnezeu ci şi faţă de semenul său indiferent  că este creştin sau turc,  bogat sau sărac. Oamenii au simţit  lucrarea harică a părintelui, atunci când vindeca pe cei bolnavi, izgonea diavoli şi îi elibera pe oameni de stăpânirea celui rău, când ajuta tinerele familii care nu aveau copii şi prin rugăciunea lui dobândeau copii. Celor care erau bolnavi şi nu puteau veni le  binecuvânta hainele, le scria pe hârtie rugăciuni ca să le citească şi apoi le trimitea prin rude sau cunoscuţi. În cazurile grave stătea lângă bolnav şi se ruga şi chiar făcea mătănii pentru acesta şi se vindeca. În cazurile de copii îndrăciţi sau paralitici, înţelegînd că era de vină părinţii, după ce le vindeca copilul le dădea canon de îndreptare părinţilor. O data au adus un copil care era posedat de diavol şi părintele le-a dat canon să postească 40 de zile post aspru pentru că în loc să se roage pentru copil şi să-l hrănească , l-au lăsat intenţionat flămînd pentru a-l putea stăpîni. În urma tuturor binefacerilor pe care le făcea Sfântul Arsenie nu primea niciodată bani şi nici  măcar nu-i lua în mână. El spunea: credinţa ortodoxă nu este de vânzare. I-a fost adusă o turcoaică proaspăt căsătorită care era posedată de diavol şi rudele o ţineau legată.

Cu toate că era ziua în care el nu primea pe nimeni, totuşi el a trecut peste obiceiul lui şi a poruncit să fie adusă şi dezlegată. Ea  s-a repezit la părinte, l-a prins de un picior şi l-a muşcat.  Părintele care avea în mînă Sfânta Evanghelie ca să o citească, a lovit-o încet  de 3 ori cu mâna pe cap şi posedata s-a liniştit si a început să plîngă şi să sărute piciorul muşcat al părintelui. Atunci tatăl ei a dorit să-i lase o pungă cu galbeni pe care i-a refuzat. Altădată  a vindecat un copil turc posedat  posedat şi tatăl lui i-a spus că o să lase toată averea. Atunci Sfântul Arsenie i-a spus spus să facă un pod sau să aducă apă pentru oamenii din satul de unde este el.

Cuviosul Arsenie de asemenea nu primea nici daruri. Un turc i-a adus numeroase daruri drept mulţumire fiindcă soţia lui a dobândit doi copii datorită rugăciunii părintelui. Părintele i-a spus pe un ton aspru:Eu nu adun daruri, n-ai săraci în satul tău? Dă-le lor. Cei care doreau să lase ceva se duceau în biserică unde era o firidă unde lăsau darurile lor acolo, de unde săracii veneau singur şi îşi luat cît le trebuia. Nu l-au mai mult de frică să nu-i pedepsească Dumnezeu.

Dragostea părintelui s-a aarătat şi asupra familiilor sărace, cărora le trimitea prin cântăreţul lui prescuri. Sfântul pe cât îi iubea pe oamenii muncitori chiar dacă aveau o situaţie materială modestă, pe atât de mult nu-i avea la inimă pe cei leneşi. Un  leneş a venit o dată la părintele să-i dea prescuri, el i-a dat însă o turtă de orz pe care  a refuzat-o. Atunci  părintele îl ceartă  că era leneş deşi era în putere să muncească. Şi adresându-se  cîntăreţelui  îi spune să ducă la râu patru – cinci şisă le lase acolo. I-a spus şi leneşului să se ducă la râu  să prindă peşte şi cu prescurile lăsate acolo să se hrănească, dar a fost refuzat, ba chiar acuzat că este zgîrcit.

Nu trebuie trecută cu vedera trăirea sa duhovnicească. Asftel cunoaştem că  miercurea şi vinerea se zăvorea în casa lui simplă dar curată, că mânca turte de orz pe care şi le făcea singur. În fiecare zi făcea priveghere de la nouă seara până la trei dimineaţa, iar în sărbători se prelungea până dimineaţa şi se termina cu Sfânta Liturghie. Acestea le făcea  şi fie biserica Sfântului Ioan Gură de Aur,  fie a Maicii Domnului sau a Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan gură de Aur şi la Sfântul Mucenic Gheorghe. Primul a apărat satul unde locuia cuviosul  de turci care în anul 1915 au dorit să-i omoare pe localnici. Sfântul Arsenie a strâns copiii şi femeile în Biserica Maicii Domnului si au început să se roage. Turcii nu au putut intra în sat fiindcă Sfântul Ioan li s-a arătat, şi-a întins mâinile şi astfel i-a împiedicat să facă un rău. Cel de-al doilea a adus înapoi sfintele vase pe care nişte turci le furase din biserică. Aceştia fugind cu sfintele vase spre satul lor nu au mai putut să vadă drumul din cauză că se făcuse întuneric  şi au înţeles că acel fenomen este de la Dumnezeul creştinilor. Şi cum şi-au schimbat drumul spre satul creştin întunericul s-a depărtat şi au spus că este norocul lor şi s-au reîntors din nou spre satul lor. Atunci s-a arătat Sf.Gheorghe care i-a bătut încât i-a făcut să revină în Farasa şi să aducă sfintele vase.

Pentru viaţa sa curată însuşi patriarhul ecumenic avea mare evlavie la Sfântul Arsenie, căruia îi scria, se consulta cu el şi chiar i-a propus să fie episcop dar a fost refuzat.

Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Arsenie şi cu darul înaintevederii. Astfel a proorocit cu mulţi ani înainte de a pleca în Grecia că, vor merge acolo, că el  va trăi 40 de zile şi va muri, iar satul lor se va împrăştia .De asemenea a prevestit şi anii grei al celui de-al doilea război mondial şi ai războiului civil din Grecia când a spus că vor mânca miei negri. Şi cuvintele sfântului s-au împlinit întocmai. Cu puţin timp înainte de a pleca spre Grecia, el a botezat copii ca nu cumva să moară nebotezaţi, a ascuns  Sfintele vase fie în Biserica Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona, fie în cimitirul creştin.La 14 august 1924 au plecat spre Grecia şi au ajuns pe 14 septembrie în portul Pireu. A slujit aici o liturghie de  Înălţarea Sfintei Cruci şi apoi s-au dus în insula Kerkira unde a slujit două liturghi în biserica SfântulGheorghe şi  după o scurtă suferinţă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 10 noiembrie 1924, având în mâini moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.

4. Aflarea sfintelor moaşte si câteva minuni

După sosirea farasioţilor în Grecia aceştia s-au împrăştiat în diferite locuri dar în sufletul lor imaginea părintelui Arsenie a rămas vie. Mulţi dintre ei  credeau în sfinţenia părintelui dar nu aveau curajul să deschidă mormîntul. Cel care face demersurile pentru a i se deschide mormântul este cuviosul Paisie Aghioritul (1924 - 1994). Două motive l-au determinat să facă această faptă. Primul era un omagiu adus Sfântului Arsenie pentru faptul că l-a botezat,  i-a dat numele de botez şi a prezis că îi va călca pe urme, adică va deveni călugăr. Al doilea motiv este acesta:  În 1945 fraţii săi au fost în Kerkira şi au luat pământ de la mormântul părintelui Arsenie şi l-au aruncat pe un consătean care nu putrezise şi minuea s-a petrecut, trupul celui mort s-a făcut ţărînă.
Cu aceste amintiri a venit în toamna anului 1958 cuviosul paisie  în insula Kerkira. Venirea sa în insula a coinmcis cu o vreme urâtă cu ploi  şi vânt. Când a ajuns la cimitir şi i-a spus părintelui de acolo despre intenţia sa , acesta i-a spus politicos ori să vină altă dată ori aşteaptă să se îmbunătăţească vremea. Atunci cuviosul Paisie i-a spus că va veni ziua următoare şi cu ajutorul părintelui Arsenie vor putea scoate sfintele lui oseminte. A doua zi cuviosul Paisie a venit la cimitir pe o vreme ploioasă dar deodată a încetat şi a ieşit şi soarele. Pe vreme bună au scos sfintele moaşte din mormânt şi au făcut o slujbă în cinstea părintelui Arsenie. Imediat cum au plercat de acolo ploaia a reînceput să cadă, încât părintele cimitirului a spus uimit: „Părintele a făcut o minune!”.
După aflarea cinstitelor moaşte cuviosul Paisie le-a luat şi s-a dus la hotel unde avea să se întâmple o minune. În timp ce se ruga cuviosul Paisie o voce sălbatică l-a întrebat: ale cui sunt moaştele şi două mîini negre s-au năpustit asupra lui ca să-l sugrume, în acel moment l-a strigat pe Sfântul Arsenie şi a simţit cum o altă putere  l-a eliberat. Cuviosul Paisie a  aşezat moaştele la mânăstirea Sfântul Evanghelist Ioan   de la Suroti din Tesalonic unde se găsesc şi astăzi.

La aceasta mânăstire s-au întâmplat câteva minuni. Astfel pe 27 decembrie 1970 sora Vasiliki Stalimeni povesteşte: „Fiind adâncită în trăirea Sfintei Liturghii, în timpul Heruvicului, văd alături de preotul ce se ruga înaintea sfintei mese un alt preot în veşminte albe că se roagă şi face metanii în dreapta Sfintei Mese. La început m-am mirat gândind: ce se petrece şi când a venit al doilea preot ?! Privesc din nou şi-l văd în acelaşi loc făcând metanii în continuu, dar nemaiputând rezista să văd dumnezeiasca vedenie, m-am aşezat în strană ca să nu cad”.

O alta sora din mânăstire, Maria Panteloglu, a visat cum ieşea fum din mănăstire, fără să se înalţe flăcări de foc, şi în timp ce toţi erau neliniştiţi a auzit spunându-i-se: ”Nu vă neliniştiţi, căci având pe Arsenie acolo, nu va lăsa să ardă mănăstirea”. Este adevărat că în acele zile –  spune cuviosul Paisie Aghioritul – ucigaşul de oameni, din pizmă, a îngrămădit in afara mănăstirii lemne şi surcele, care inchipuiau clevetirile, ca să facă rău.

Şi cuviosului Paisie a simţit prezenţa Sfântului Arsenie. Pe 21 februarie 1971 în timp ce recitea viaţa sfântului ca să corecteze greşelile care au apărut, l-a cercetat Sfântul Arsenie „precum profesorul mângâie pe elevul care a scris bine lecţia, lăsându-mi în inimă o dulceaţă negrăită şi o bucurie cerească foarte mare”.

A doua oară i s-a arătat pe 29 martie 1971, la pomenirea sfinţilor mucenici Varasihie şi Iona ( în biserica cărora Sfântul Arsenie a slujit peste 50 de ani) în timp ce se ruga, la miezul nopţii, a văzut un câmp nesfârşit de grâu gata de seceriş şi mulţi lucrători. De asemenea, în cealaltă parte a câmpului era o clădire unde stăteau nişte telefonişti, iar un ofiţer era cu ei şi îi supraveghea. Ofiţerul ieşea din când în când  afară şi făcea observaţii celor care nu secerau zicându-le:

De ce nu seceraţi, când ştiţi că  vă va plăti Hristos?

Pe acel ogor avea şi cuviosul o bucăţică de secerat. Părintele a spus acestui ofiţer:

Iertaţi-mă, am numai o jumătate de plămân şi nu pot  lucra mai mult.

El i-a răspuns:
-   Ştiu că ai jumătate de plămân, dar ceea ce mă face să te iubesc cel mai mult este faptul că nu primeşti mandate (poştale). Eu te urmăresc şi la Poştă.

Apoi ofiţerul l-a luat pe părintele Paisie într-o maşină ciudată, care alerga cu viteză fulgerătoare pe deasupra pământului, fără să  aibă nici roţi, nici aripi. L-a întrebat  de unde este şi cum îl cheamă. Spunându-i numele, locul naşterii şi faptul că l-a cunoscut pe Cuviosul Arsenie, deodată ofiţerul şi-a schimbat  înfăţişarea şi a apărut în faţă Sfântul Arsenie care l-a îmbrăţişat şi l-a pupat pe cuviosul Paisie. Dar neapucând bine să se bucure de el a şi auzit că a ajuns în staţie. Sfântul Arsenie i-a spus: „Tu vei coborî aici. Eu voi coborî la Tesalonic, deoarece locuiesc acolo, în apropiere”. (Cinstitele moaste ale Sfantului Arsenie se afla la Manastirea Suroti de langa Tesalonic.)

Anestis Karausoglu îşi aminteşte că un oarecare preot din Soţi, ce avea soţia stearpă, a adus la Sfântul Arsenie o haină a preotesei să-i citească, pentru ca să dobândească copii. Sfântul, după ce i-a citit pe ea, a spus preotului: „Preoteasa ta va naşte o fată; să o numeşti Eva”. Aşa s-a făcut.

Farasioţii  din oraşul Drama (Grecia) care ulterior s-au stabilit la Tesalonic au povestit că doi Sehi ( întâi stătători ai neamului musulmanilor şi vrăjitori) din Hatzi-Pechtes l-au vizitat pe Părintele Arsenie. Acesta i-a primit şi le-a făcut o cafea. Sehii au început să-i pună întrebări neghioabe şi ameninţătoare, ce aduceau numai dureri de cap. Părintele ca să se debaraseze de ei, le-a spus:
Nu vă pot asculta, deoarece mă doare capul.

Aceia însă n-au înţeles şi unul dintre ei a spus părintelui:

-Părinte , îţi vom face un talisman pe care, dacă-l vei purta, în toată viaţa ta nu te va mai durea capul.

Părintele le-a spus atunci cu asprime:

Am mai multă putere decât voi şi cu puterea lui Hristos  pot să fac să nu vă mişcaţi  deloc din locul în care staţi.

I-a lăsat îndată şi a mers alături, în chilia sa. Când şi-au terminat cafeaua, sehii au vrut să plece, dar cu nici un chip n-au putut să se mişte din locul unde stăteau, deoarece se simţeau legaţi  cu o legătură nevăzută. Atunci au fost nevoiţi să-l strige pe părintele Arsenie ca să-i dezlege. Părintele a mers imediat, dar nu le-a vorbit nimic, ci le-a făcut semn să plece.Numai atunci au putut să se mişte de la locurile lor. Sehii şi-au  înţeles greşeala şi i-au cerut iertare părintelui spunându-i:

Părinte iartă-ne! Puterea ta e mare, pentru că o iei din marea ta credinţă. Noi lucrăm cu satana.

Una din femeile musulmane ce locuiau în Farasa şi-a exprimat dorinţa să fie botezată de mama doamnei Agata, care a dat această informaţie Părintelui Paisie.  I-a spus despre asta Sfântului Arsenie, iar el a încuviinţat să o aducă în ascuns în casa ei, ca să o catehizeze şi să-i fie naşă. După catehizare a botezat-o şi a numit-o Elefteria. S-a împărtăşit doar de trei-patru ori şi asta în ascuns. Din clipa în care s-a botezat Elefteria, ca să nu spurca botezul cu soţul ei turc, s-a prefăcut că este bolnavă. Fiindcă îi era greu în mediul necredincios al casei ei, Dumnezeu a eliberat-o repede şi a luat-o alături de El. Dintr-o dată s-a îmbolnăvit şi a stat puţine zile la pat. A cerut să se împărtăşească, dar îi era greu să meargă la Sfântul Arsenie cum şi lui îi era imposibil să vină la ea. Atunci Sfântul a luat un măr foarte mic, a făcut o gaură în el şi a pus înăuntru puţin din Sfintele Taine şi a ascuns la loc gaura mărului. Apoi a cerut naşei să meargă să o cerceteze pe bolnavă şi când are un prilej bun să-i dea mărul. Naşa a făcut precum a spus sfântul. Interesant este faptul că Elefteria a intuit asta şi cu faţa transfigurată i-a spus naşei când a sosit :”Hristos, sufletul meu” , deşinu-i trecuse prin minte că naşa sa îi va aduce Sfintele Taine. Şi astfel Elefteria a trecut la Domnul împărtăşită şi cu sufletul în pace. Naşa ei după aceea s-a neliniştit că turcoaicele o vor spăla pe Elefteria. După obiceiul musulmam mortul este spălat înainte de a fi pus în mormânt, prin această spălare  ei cred că i se iartă acestuia păcatele pe care le-a făcut în viaţă. Cu aceste gânduri s-a dus la Sfântul Arsenie care a liniştit-o zicânu-i:

-Ei ce crezi ? Oare,voi lăsa pe turcoiace să spele pe aceea pe care am botezat-o ? Şi a început să se roage neîncetat şi minunea s-a petrecut : mâinile turcoaicelor au rămas înţepenite încât au înmormântat-o pe Elefteria fără să o spele. Sfântul Arsenie i-a făcut slujba înmormântării de la distanţă şi apoi a continuat să se roage. Şi datorită rugăciiunilor lui s-a petrecut o altă minune. Elefteria a început să se arate  celor din casa ei în fiecare noapte, să răstoarne lucrurile cu mânie şi să spună:

-De ce mă chinuiţi  aici în iad, în cimitirul vostru? Duceţi-mă în cimitirul creştin

Atunci soţul ei a venit la Sfântul Arsenie şi i-a  istorisit cele întâmplate. Sfântul ia spus:

-Ce mă întrebi pe mine ? Eu sunt grec şi tu eşti turc, fă ce vrei.

-Nu, nu vreau să fac nimic fără binecuvântarea ta, a spus acela.

Sfântul Arsenie i-a spus :

Iată o să-ţi fac un pogorământ: Dezgropaţi-o voi şi aduceţi-o aici să o îngropăm la marginea cimitului nostru. Acela aşa a şi făcut.

După aceea s-a arătat Elefteria bucuroasă în casa turcească şi le-a zis:

Să trăiţi o mie de ani! Acum mă aflu în Rai în lumina şi bunătăţile lui Dumnezeu.

Am spus la început că părintele Paisie a mers până în Turcia în Capadocia, acolo un turc i-a mărturisit următoarele: „Acolo la Farasa a fost un Aziz Papas (Preot Sfânt). Îl chema Hagi-efendi şi-i îi aduceau de peste tot bolnavi şi, citindu-le, se făceau bine. M-am dus şi pe mine, căci aveam capul strâmb şi mi-a citit şi m-am  făcut bine”

Iată în doar câteva cuvinte viaţa, activitatea şi minunile acestui Sfânt Părinte al secolului XX. Ele sunt exemple pentru noi cei de azi, prin ele prindem şi noi puteri ca să creştem în credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu şi aproapele. Pentru toate acestea şi  multe altele Biserica prin Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului l-a trecut în rândul sfinţilor în şedinţa din 11 februarie 1986 şi a rânduit să fie cinstit în slujbe în fiecare an la  la 10 noiembrie.

Nu în ultimul rând trebuie să spunem că  am câştigat în cer un mijlocitor către bunul Dumnezeu, de aceea să spunem şi noi: Sfinte Arsenie Capadocianul roagă-te pentru noi păcătoşii !

Sursă: Cuviosul Paisie Aghioritul, „Sfântul Arsenie Capadocianul”, traducere de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006.