Interviul cu ieroschimonahul Iacob Bârsan, ucenicul monahului Ioanichie Pârâială (fiul duhovnicesc al Sfantului Ioan Iacob)

Ieroschimonahul Iacob Bârsan a trait la Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul aproape trei ani langa parintele Ioanichie Pârâiala, fiul duhovnicesc al Sfantului Ioan Iacob Hozevitul. Iata ce marturiseste parintele Iacob...

L-am cunoscut pe parintele Ioanichie ca un monah foarte categoric, era- as putea sa spun - zelos pentru credinta ortodoxa. Foarte corect; sever cu el si corect cu cei din jur. A suferit enorm...

De ce ?

...din partea strainilor, acolo. A plecat la 28 de ani in manastire, s-a dus direct la Ierusalim, cu o sora a lui, monahia Magdalena. Au plecat deodata.

Si unde a fost inchinoviat ?

El a fost inchinoviat la manastirea Sfantul Sava, unde venise si sfantul Ioan Iacob. Acesta era mai tanar cu doi ani decat parintele Ioanichie Pârâiala. Erau si alti romani la mainastirea Sfantul Sava, si greu a fost primit sfantul Ioan acolo. La inceput l-au pus sa faca paracliserie. Dupa asta, facea si paine, facea si prescuri, aprindea toate candelele – sunt patru biserici si vreo trei paraclise, la manastirea Sfantul Sava. Avea grija de toate candelele. Cand a aplecat din Romania, a plecat de la manastirea Neamt, unde a fost ucenicul unui mare parinte duhovniceasc, care se ocupa cu farmacia, cu tratamente din astea, naturiste si a invatat si acolo, de la dansul, medicina naturista. Cand a ajuns la Sfantul Sava, se ocupa si de bolnavi. Eu cred ca fiind sfant, cu dar mare de la Dumnezeu, facea minuni si prin felul cum se atingea de un bolnav: acesta se vindeca!

El îi dadea si tratament cu plante medicinale, dar era si harul lui Dumnezeu cel care vindeca.

Da, intocmai... Arabii il numeau „doctorul manastirii”. In perioada razboiului mondial veneau multi raniti, si sfantul Ioan îi vindeca, îi bandaja, le dadea leacuri, ceaiuri; si veneau din desert si beduini care apelau la ajutorul sfantului Ioan, iar el le dadea medicamente. Inainte de inceputul razboiului, Sfantul Ioan si parintele Ioanichie au plecat o perioada de la Sfantul Sava si s-au nevoit la o pestera pe linga Qumran – îi spune la Calamon, aproape de Qumran, unde s-au descoperit scrierile alea vechi ale Sfintei Scripturi, pe papirus. Ce sa faca cu maica Magdalena, sora dupa trup a parintelui Ioanichie? S-au sfatuit si au dus-o tot intr-o pestera si auzidit-o. Au uns intrarea cu pamant, si avea o singura gaurice, pe unde primea pesmet si apa de dansii.

1. Un preot grec, care a ajutat la strămutarea moaştelor Sfântului Ioan de la peştera Sfânta Ana în mănăstire, a tăiat trei fire de păr de la sfântul Ioan, ca să le aibă drept binecuvântare. Sfântul i s-a arătat preotului, spunându-i să pună la loc firele de păr, căci îi trebuiesc. Preotul le-a pus la loc de grabă, cerând iertare sfântului pentru îndrăzneala lui.

2. În anul 1986, de Învierea Domnului, au venit la Sfintele Locuri mulţi pelerini greci. O femeie din insula Creta, i-a dat părintelui Amfilohie, stareţul mănăstirii Sfântului Gheorghe Hozevitul, o linguriţă de aur şi i-a spus:

O femeie care a vizitat Sfintele Locuri şi mănăstirea Hozeva a rămas cu multă evlavie la Sfinţii de aici. Femeia s-a îmbolnăvit greu şi era gata să moară, doctorii nemaiputând face nimic. Stătea nemişcată cu ochii închişi şi nu mai vorbea cu nimeni. Deodată ea s-a deşteptat, a deschis ochii şi a început să vorbească:

Am văzut un preot cu Sfântul Potir în mână şi mi-a zis să-mi fac cruce şi atingându-se cu linguriţa de limba mea, mi-a spus:„Eu sunt Ioan Iacob Hozevitul !” Şi apoi s-a făcut nevăzut. Femeia s-a făcutt sănătoasă şi din multa bucurie a plătit unui bijutier să-i facă o linguriţă de aur întocmai ca şi aceea prin care a fost ea vindecată, şi a trimis-o la mămăstire ca dar de mulţumire Sfântului Ioan.

3. În luna aprilie a anului 1994, a venit la Hozeva un grup de pelerini din Grecia. Printre ei se afla şi o femeie cu fiica sa. Mama avea în jur de 50 de ani, fata vreo 18. Când fata a încercat să se apropie de racla cu sfintele moaşte, monahul Ghermanos a oprit-o pentru că era îmbrăcată necuviincios. Atunci mama i-a luat apărarea fiicei sale, spunând că fiica ei se poate îmbrăca oricum fiind domnişoară. La aceste cuvinte părintele Ghermanos ale-a spus:

Biserica este loc sfânt, loc de rugăciune. Nu este loc de distracţii şi nici de plajă, unde poţi merge oricum, chiar şi dezbrăcat.

Fiica, tulburată, a ieşit afară pe balcon, iar mama s-a apropiat să sărute sfintele moaşte. În acel moment a văzut cum Sfântul Ioan s-a întors cu faţa de la ea, a oftat adânc, iar chipul lui s-a umplut de broboane de apă. Femeiia s-a speriat şi ţipând a ieşit din biserică, luîndu-o la fugă pe scări. Dar în fuga ei a căzut şi şi-a rupt ambele picioare. Toată lumea s-a îngrozit şi părinţii din mînăstire au pus-o pe o targă ducându-o la autocar. Femeia a mărturisit în faţa tuturor că este vinovată fiindcă nu şi-a crescut fiica bine şi a avut gânduri de îndoială cu privire la sfinţenia Cuviosului Ioan, spunându-şi că înaintea ei se află un cadavru nu moaştele unui sfânt. De atunci Sf-ntul Ioan a rămas cu capul întors puţin spre dreapta, parcă mustrându-i pe cei care îndrăznesc să se apropie de el în haine necuviincioase.

Anul 2013 a fost anul în care s-au împlinit 100 de ani (23 iulie 1913) de la naşterea singurului sfânt român din secolulu XX Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul. De asemenea anul 2010 a adus şi el împlinirea a două evenimente importante în ceea ce priveşte persoana aceluiaşi sfânt . În ordine cronologică primul ar fi împlinirea a 50 de ani de la trecerea la cele veşnice (5 august 1960) şi cel de al doilea ar fi împlinirea a 20 de ani de la aflarea sfintelui lui moaşte în peştera Sfânta Ana din pustiul Hozeva (8 august 1980). Fiind un sfânt din secolul XX se cade ca viaţa lui să fie şi mai mult cunoscută decât până acum. De ce ? În primul rând fiindcă este român. În al doilea rând, într- un fel sau altul, mulţi dintre noi, am fost contemporani cu el. Bunicii şi părinţii noştri au trăit în aceeaşi perioadă cu el. De aceea în rândurile care urmează vom prezenta viaţa Sfântului Ioan Iacob.

Cuviosul Părintele nostru Ioan Iacob Hozevitul s-a născut la 23 iulie 1913 în satul Crăiniceni din judeţul Dorohoi (acum jud.Botoşani), într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina. Acestora bunul Dumnezeu le-a dăruit un fiu Ilie, pe care l-au pus sub ocrotirea sfântului Prooroc Ilie. După şase luni de la naştere, pruncul Ilie a rămas orfan de mamă. A fost crescut de tatăl său şi de bunica sa Maria. Începând primul război mondial, tatăl său a fost chemat în armată. În toamna anului 1916 murindu-i tatăl pe front, micuţul prunc Ilie va fi îngrijit de acum înainte de bunica sa Maria, deşi aceasta îi făgădui-se lui Dumnezeu că va merge la mânăstire pentru restul vieţii. Ea l-a crescut pe pruncul Ilie în dragoste faţă de Dumnzeu şi de biserică. Cuviosul Ioan îi va purta bunicii sale veşnică recunoştinţă întreaga viaţă, pentru efortul şi dragostea ei lucru care se poate observa din poeziile scrise în cinstea ei, mult mai târziu, în care o numeşte ”bătrână sfântă” „cu chipul ca Sfinţii!”.

La vârsta de zece ani îi moare şi bunica, prilej cu care conştientizează că a rămas singur, după cum mărturiseşte în poezia „Lacrimi uitate”. Tot în această perioadă a trăit o experienţă duhovnicească deosebită. În ziua de Paşte ducându-se la mormânul mamei şi a bunicii lui a auzit un glas care i-a spus: „Nu plânge, azi copile / Şi nu fi supărat/ Că iată sunt cu tine/ Hristos a înviat!”. Şi ridicându-şi îndată privirea de la mormânt ca să vadă cine i-a vorbit, a văzut pe Mântuitorul Hristos Înviat zâmbindu-i din altarul bisericii (poezia Micul orfan). De când i-a murit bunica tânărul Ilie este luat în grijă de unchiul său Alecu, fratele tatălui său. Primii ani de şcoală i-a făcut în satul natal, apoi a urmat gimnaziul la Lipcani – Hotin şi liceul la Cozmeni –Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. Se poveşte că în timpul studiilor a dat dovadă de multă seriozitate şi sârguinţă pentru carte.